Amenda

Aceasta postare va contine povestea primei mele amenzi. Si prin ea ii voi transmite multumiri fratelui meu mai mare si mai tare decat mine, care mi-a dat bani sa platesc amenda, Minitu.

Joi am fost la scoala. Cum era joi, si vineri nu se faceau ore, am stat putin, cat sa ne incheie diriga mediile la engleza si sa ne trecem mediile. Apoi, un grup mic, format din 5 elevi, inclusiv eu, am fost in Phoenix. Am stat acolo putin, am baut, am facut panarama si am ras. Apoi am plecat, sa luam suta spre la gara, caci unul din colegi ne invitase la el. 

Am fost la respectivu', doar patru din cei cinci. La plecare tipu si-a scos afara cainele. Cainele, fiind un adevarat animal, mare si fortos, s-a smucit si a desfacut lesa. Io m-am chinuit sa-l tin cat timp ala si-a dat seama ca mai bine il duce acasa. Dup-aia am plecat mai departe, cu Marco si Razvan [anonimitatea ma confuzeaza pe mine; celalat era Pirvu, si ala care plecase dupa Phoenix era (S)Atanasov ... ], si, dupa ce io si Razvan era sa ne rupem gaturile ca sa o putem sa o luam prin tunel, caci ploua, am ajuns intr-un final la gara. Am asteptat sa luam tot 100. Si nu am mai luat bilete ca ne grabeam. Dupa ce Marco a coborat din masina, a venit tanti controloarea. Si noi i-am zis ca n-avem bilete si am povestit circumstantele si am scapat cu 50 lei amenda pentru amandoi. 

Dupa ce am ajuns acasa, si a ajuns si fratimiu, i-am povestit, si l-am rugat sa imi dea bani sa platesc amenda ca vineri trebuia sa merg sa platesc, ca  altfel primeam amandoi procesu' verbal prin posta si trebuia sa platim 180 lei separat. Plus ca ne luase buletinele. Fratele meu, fiind marinimos, mi-a dat 48 lei, si io i-am multumit si am mai pus 2 lei de la mine pentru a completa.

Vineri am plecat de la 12 din Navodari ca sa ajungem la gara la 13.30. Da' am ajuns prea devreme si oricum am mai stat in frig pana a venit tanti. Am platit, ne-am luat buletinele si am plecat.

Prin sfarsitul acestui post vreau sa-i aduc multumiri numeroase maretului meu frate mai mare si mai tare, Minitu.

Gigel

E soare si cald. E vara. E multa lume.

-O hai ! Ai hard iu laic madchipz, se aude dintr-o parte intr-o engleza stricata. Stiu faza. E chiar veche. Oricine poseda un computer si Internet stie de faza asta acum.

Il imping pe ala la o parte. Mai bine zis, il trantesc pe jos. Il aud vag cum ma injura, si afisez un ranjet nesimtit. Apoi dau volumul mai tare la mp3 playerul al carui muzica imi suna in urechi prin castile care ies din buzunar si se preling de-a lungul bustului meu.

Sunt la semafor. E rosu. Ma doare-n cot. Trec strada. Nici nu aud claxoanele masinilor care opresc brusc. Inca arborez ranjetul cel nesimtit. E ca un tovaras de nelipsit, aproape mereu pe fata mea.

A .. da ... Probabil vreti sa stiti cine sunt ? Sunt Gigel. Sunt un idiot egocentrist nesimtit misogin nebun si multe altele. Cum s-ar zice: “Sunt Alpha si Omega, sunt Inceputul si Sfarsitul”. Sunt totul si nimic. Sunt eu. Sunt Gigel. Sunt un jegos care nu lasa bacsis dupa bere, dar care nu arunca gunoi pe strada. Sunt un idiot care gandeste pentru el. Sunt un misogin care respecta femeile. Egocentrist modest. Ma rog ... Ati prins ideea.

Imi place viata mea. Am zis odata: “Asta ti-e viata, si se sfarseste cu fiecare minut ce trece. De-asta fac toate tampeniile; sa merite”.

Trec pe langa niste puradei care imi cer bani. Ii aud, chiar imi scot casca din urechea stanga. Ma uit la ei si ridic din umeri. N-am bani nici pentru mine, zic. Incep sa ma injure. Rad si plec mai departe. Imi bag casca la loc.

Romania e misto. Hotii umbla nestingheriti – ba chiar conduc tara. Oamenii cinstiti sunt facuti hoti. Cei care gandesc singuri si nu se lasa luati peste picior – idioti; exemplu: subsemnatul. Romania e misto. Suntem o tara plina de oameni de succes, cu bani, vile luxoase, masini scumpe si o singura autostrada. Suntem o tara in care s-au produs 200 de episoade in care se investiga disparitia Elodiei, pe urma careia un bou castiga o groaza de bani.

Romania e geniala. Cocalarii umbla in haite. Daca vrea cocalarul sef sa te bata, ceilalti sar si ei.

Romania e cea mai tare. Suntem o tara in care nu se mai fac cumparaturi, se face shopping.

Romania e unica. Toti adolescentii sunt emo.

Romania e inconfundabila. Presedintele e un idiot.

Romania e misto. Si mult mai multe. Daca stii unde sa te uiti.

[ Vrajeala scrisa in cateva minute. Marco m-a sfatuit s-o postez.]

Where is my mind ...

Nu mai am carte. Mi-a confiscat-o profa de chimie in ora, chit ca nu citeam din ea. Sa va povestesc. 

Mi-am luat Trainspotting din carturesti, si m-am hotarat sa o citesc pe tren, spre tabara. Asa ca am dat-o unui coleg sa o citeasca si sa o tina pana cand plecam, ca sa nu ma tenteze. El mi-a dat mie sa ii tin Anarhie pura [Woody Allen], din aceleasi motive. Si el avea cartea la el in ziua aia, ca mai citeste pe masina in drum spre Cta, sau cand nu facem nimic la ora. Si o colega - care vroia sa citeasca virgula cartea si ea - i-a cerut-o in ora de chimie. El i-a dat-o, ca niciunu' nu ne-am gandit la ce se va intampla. A luat-o profa. Cu tot cu "haideti doamn'soara, va rog sa nu mi-o luati ca am primit-o cadou" si alte tampenii d-astea. A bagat-o in geanta si a plecat. In aceeasi ora, o colega umbla pe telefon, si un coleg asculta muzica la iPodul colegului de banca. Le-a luat si pe alea ... da' ei si le-au primit inapoi.

Adicatelea, cartea mea era inchisa, nimeni nu citea din ea, colega doar vroia sa se uite la ceva, iPodu' si telefonu' alora erau in functiune. Si mie imi ia cartea. Ei isi primesc lucrurile inapoi. Am dat cam 28 de lei pe cartea aia. Si io si colegu' suntem scandalizati de chestia asta, si am vorbit cu diriga. Si o s-o bat si luni la engleza la cap. Imi vreau cartea inapoi.

Alta chestie, tot miercuri, un mos ne-a gonit pe mine si pe alti cativa colegi de la scara la care stateam inainte de ore. Io stateam pe scari si m-a impuns cu picioru' si desi ma uitam in jos [ ca sa ma abtin sa nu rad, nu de alta], face scandal ca de ce ma uit urat la el. Alt coleg, care se uita in directia opusa, pateste la fel. Ba chiar pe el il si zdruncina. In momentu' asta nu prea simt simpatie, pentru ca al lui era iPodu' ce nu a fost confiscat. Ma rog, de atunci nu mai stam la scara aia. 

Maine merg in carturesti la ceai. Si nu am bani. Naspa, nu ?

The Pixies - Where is my mind?

Duminica

Am fost sa ma tund. Ieri, adica. Si sunt multumit de cum m-am tuns, chit ca la inceput, cam pe marti-miercuri nu-mi convenea ideea. Diriga imi zisese sa-mi las paru' lung si sa imi pun bentita sau alte chestii d-astea de tine paru' de pi frunte. Fratimiu si tata zic ca nu mi-a luat destul par. Ma rog. Mie tot mi se pare ca imi sta destul de bine.

Oricum, ideea e ca uneori mi-e rusine sa fac parte din generatia in care ma aflu. Sa va zic de ce ...

Deci, eram pe canapea, in frizerie. Asteptam. Si subit intra doi baieti pe usa. Cam de varsta mea, I would say ... Si se duc dupa colt, se aseaza ei frumos pe scaune. Ii mai vedeam in oglinda ... Pe langa faptu' ca mi se pareau amandoi imbracati ciudat, unu' din ei chiar mi se parea efeminat. Ma rog ... Oricum, mai incolo aud muzica. Mi-am dat seama ca e de la ei, si am oftat. Muzica proasta domne. De genu' tipu' si tipa, ala zice doua lulele cu prune in gura, si vorbele aleia sunt editata o gramada. 'Tever. Am rabdat. Pana au bagat castile la telefon. Stau asa cateva minute, si baga iar pe difuzor. Macar n-au bagat manele ... 

Oricum, evenimentul evenimentelor in aceasta perioada e tabara la Paltinis. Chit ca mergem doar cativa din clasa - numai baieti din cate am vazut - da' sunt destul de sigur ca o sa fie foarte tare. Mai ales daca reuseste si madamoiselle Paula sa vina.

Also, am aflat acum cateva minute. Nihil a calcat cu picioru' pe displayu' mobilului la antrenament si l-a spart. HAHA You suck. 

Suc la plic.

Bine... 

Nu am trecut pe la liceu de doua zile, iar astazi va fi a treia. Pentru ca e inceputul intunecat al unei zi de vineri - iar dupa vineri vine sambata. Sambata pot sta linistita cugetand la o scuza pentru abandonul meu subit. Mi-am neglijat toate indatoririle si am facut numai ce m-a taiat capul [adica am stat in casa si nu am pus piciorul afara deloc, adventure ho?]. Nu am raspuns la telefon, la mesaje, nu am invatat la materiile-criza, nu mi-am facut griji in legatura cu nimic.

Dar in loc sa ma binedispuna, pauza asta imorala m-a pus la pamant. Cu cat stau mai mult in camera asta refuzand sa particip in activitatile lipsite de sens ale societatii, cu atat ma indepartez de ea. Cand te indepartezi de toata lumea, vezi mai bine... Ca si cum ai da zoom out ca sa prinzi o persoana in cadru, cu totul. Vezi unde isi tine mainile, vezi ca incerca sa ii puna piedica altuia, sau ca vrea pur si simplu sa le faca altora viata un chin.

Am observat ca sunt persoane care iau apararea unora - fara sa stie ca aceia rad de ei pe la colturi, ii respecta. Eu stiu cum sta de fapt treaba, dar are rost sa ma implic?

Poate sunt si eu in aceeasi situatie, sau poate singuratatea ultimelor zile mi-a intensificat paranoia: poate lucrurile nu stau asa cum cred eu. Poate cei pe care ii respect, cei carora le iau apararea, rad de mine in sinea lor, cu zambete rautacioase. Si undeva in umbra sta altcineva si zice incet "Paula, ce proasta esti. Nu-ti irosi timpul pe astia...", dar mie nu imi spune nimic.

Dar conteaza?

Asa suntem noi, oamenii - toate intentiile noastre bune pornesc de la amorul nostru propriu. Am incercat sa neg asta de foarte multe ori, dar cred... cred ca pana acum, toate gesturile frumoase pe care le-am facut pentru altii nu au fost decat un mod de a ma lauda pe mine insami. "Bravo, uite ce fata de treaba esti, ajuti in stanga si-n dreapta". Apoi, cand am eu o problema, ma pot martiriza: "eu ajut pe toata lumea, dar in ajutorul meu nu vine nimeni!...", si iarasi, imi castig mila.  Dupa ce am observat asta la mine, am identificat usor ipocrizia celorlalti. Foarte rar punem suflet in ceea ce facem, nu? 

Am gandit asa acum cateva luni - punem prea putin suflet in ceea ce facem. Asa ca m-am hotarat sa pun suflet in tot ceea ce fac, si sa ii conving si pe altii sa faca la fel. Toate eforturile mele, cat am zambit doar ca sa ii vad pe altii zambind, am ras si m-am prostit ca sa ii fac pe cei mai seriosi sa rada putin, sa ii vad ca spun ceva cu mai multa hotarare, sa ii vad ca merg cu pasi vii, condusi de minte - nu mersul acela de papusi care ma scoate din minti in fiecare dimineata de scoala; toate astea unde m-au adus? Cand incerci sa ii faci pe toti fericiti, ramai in urma... Am obosit dintr-o data, m-am inchis aici, si nu mai sunt de folos nimanui cum eram acum trei zile, cand dansam pe coridor cantandu-i "senpai-te-iubesc!" unei colege rafinate si responsabile.

Dar... Nu regret nimic. E foarte ciudat, dar nu pot reveni la forma mea initiala, de dinainte de hotararea aceea; voi pune suflet in ceea ce fac...

Mi-am spus ca nu voi face nimic ce voi regreta apoi, am decis sa spun tot ce simt fara ocolisuri, sa nu imi filtrez gandurile la fel de mult inainte sa le dau glas. Rad cand e amuzant, si cand nu e, rad de cat de amuzant poate sa nu fie.  

Cred ca am renuntat pe parcurs nu la inhibitii sau la prejudecati, cum s-ar putea intelege - ci la o parte din latura mea umana. Partea aceea excesiv de rationala si rece, care intuneca priviri...

------------

Mircea, sper sa ajung cu tine la Paltinis in februarie... Mi-ar fi placut sa vina si Paul, si sa putem sta noaptea intr-o camera luminata nesanatos, razand si povestindu-ne vietile pe-ndelete. Sa il aud pe Paul povestind, si sa ne jucam pe rand la PSP-ul meu incercand sa ne batem high score-urile la Burnout.

Dar nu ma intelege gresit, putem sa facem si asa: stam si radem intr-o camera luminata nesanatos, cu prietenii tai prin jur, si il sunam pe Paul ca sa ii spunem "Teapa, frate."

Ar fi distractiv.

Ce-i cu noi...

La multi ani, blogspot.

Asta a fost primul an pe care il tin minte la inceputul caruia nu am fost atenta la ceas. Anul nou a venit ca un oaspete la care ma asteptam, dar de care nu imi era dor - si de ce mi-ar fi dor sa incep un nou an? Poate pentru noile oportunitati de afirmare pe care mi le-ar aduce? Pana la urma, ce altceva as putea astepta in liceu decat o sansa sa ies in evidenta, in modul corect si oficial, printre multi pe care, probabil, ii desconsider?

Si ce m-ar putea determina pe mine sa postez aici [scuze, Mirman.] decat o doza sanatoasa de autocompatimire si un "du-te si posteaza" ferm si bine plasat?

Si... trebuie sa recunosc ca, desi fac eforturi fioroase sa ma abtin, imi face in continuare o intensa placere sa ma plang de ce se intampla in jurul meu. Poate pot sa plasez vina pe "-a"-ul din Batmana. Marca femnitatii, o litera care stirbeste din start orice o precedeaza. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum.

Ma intreb acum, oare generatia noastra va fi diferita? Cateodata am impresia ca noi vom face diferenta; ca nepotii nostri nu se vor mai plange de "boi profesori comunisti" si altele similare. Poate ca noi, sub binecuvantarea tv-ului, a internetului si a mass-mediei, vom supravietui tendintei Romaniei de a ne sufoca imaginatia si de a ne atrofia creierele. Poate noi totusi vom tine minte ce voiam de la viata cand eram la varsta asta, vom avea un sistem bine definit de valori, si vom crede in nou la fel de mult cum vom crede in valorificarea traditiei. 

Nu cred ca mai trebuie sa spun ca de foarte multe ori imi spun ca ma insel - oamenii pe care ii apreciez eu asa sunt, plini de idei si plini de viata, la curent, visand incontinuu. Dar apreciez foarte putine persoane [iar acum vorbesc desigur de cei apropiati de varsta mea, incercand sa prevad evolutia unei generatii], pe langa cate nu sufar. Ma refer desigur la atotprezentii tiganusi ["PFUI! RASISM!", spuneti-mi. Si va omor si pe voi.] si dobitoci. Nu trebuie sa dezvolt subiectul acesta, pentru ca sunt sigura ca nimeni nu mai trebuie convins ca asa ceva exista. Exista, si sunt mai multi decat noi, mai puternici decat noi, mai prosti si mai norocosi decat noi. Este un adevar dureros care ne face sa ne parasim tara si sa ne ducem unde vedem [prosperitate] cu ochii.

Ma bucur atat de mult ca nu inteleg totul in politica. Nu ma straduiesc destul. Daca as intelege tot ce se intampla acolo, as fi o persoana mult mai nefericita.

In orice caz, imi pun des intrebarea asta; Daca tara va fi diferita cand vom fi noi forta ei de munca, imaginea ei publica.

...Neah.